duminică, 3 iulie 2011

Despre vieţile vorbite


Nu numai vieţiile cu istorie sunt apropiate de cuvânt, în virtutea faptului că sunt demne de a fi povestite.

Deopotrivă sunt aproape de cuvânt şi vieţile în curgere domolală şi neînsemnată. Apropierea lor de cuvânt se manifestă tocmai prin curgerea domoală. Ele nu s-ar desfăşura astfel dacă nu ar exista convingerea că se poate povesti cândva despre ele.

Cel mai frecvent, vieţile domoale ajung să fie vorbite secvenţial: aniversări, naşteri, nunţi, morţi, călătorii...

Pentru că este o vorbire ocazională, cuvintele vor exploata aceste momente peste măsură. Cu tendinţa de a măsura orice discurs despre viaţa cuiva după criteriul prezenţei într-o măsură mai mare sau mai mică a unor secvenţe memorabile.

Această tendinţă se face resimţită şi în legătură cu gândirea vieţii şi cu viaţa gânditoare. Nimeni care gândeşte sau trăieşte astfel nu ajunge să mulţumească pe deplin criteriul secvenţelor memorabile. Gândirea nu poate fi secvenţializată până la capăt şi nici viaţa determinată de ea.

De aceea, cu greu poate o viaţă determinată de gândire să îşi facă loc printre vieţile vorbite. Mai uşor este să contruiască istorii, trecând greutatea consemnării lor celor care trebuie să lucreze împotriva tendinţei proprii de  a reţine numai secvenţe memorabile.