vineri, 1 iulie 2011

Despre detaliu



Detaliul poate să nu fie la fel de frumos ca întregul şi întregul să fie pe deplin frumos. Admiterea acestui lucru în numele doctrinei că universul în întregime este armonios nu convinge, chiar dacă există argumente puternice.

Pentru că detaliul imperfect dă naştere unei aprecieri de valoare diferită faţă de cea a întregului, dar fără să fie de mai mică importanţă la nivelul receptării ei subiective.

Nu există detalii nesemnificative decât dacă se judecă altceva decât detaliul, întregul. Altminteri, la nivelul detaliilor, judecăţile de valoare au putere absolută. Iar lipsa de valoare a unui detaliu, adică absenţa dezirabilităţii acesuia, ca absenţă, nu este mai mică sau mai mare decât alta.

Caracterul indizerabil al unui detaliu determină ca receptarea întregului, oricât de frumos va părea, să fie şi ea afectată negativ.

Astfel, persistenţa în a considera întregul ca frumos şi armonios nu este determinată de argumente raţionale, incapabile să anuleze existenţa judecăţii de valoare defavorabile cu privire la unul din detaliile acestuia. Mai curând, este determinată de o legătură afectivă mai puternică decât judecăţile de valoare fragmentară şi mai puternică decât argumentele raţionale.

O putere capabilă să întreacă judecăţile şi argumentele este una obscură, non-discursivă şi, de aceea, la rându-i, străină unei aprecieri senine a frumuseţii întregului.

De unde ar rezulta că întregul recade într-o obscuritate similară celei pe care admiratorul lui vreia să o evite ocolind detaliile.

Respingerea similitudinii ia forma argumentelor neconvingătoare.