vineri, 13 mai 2011

Notă despre dorinţă şi natură


dar fără dorinţă la ce ţi-ar mai sluji natura? (Novalis)

Şi dorinţa nu are de-a face cu un obiect natural.

Dimpotrivă, pentru a uita de caracterul nefolositor al naturii, dorinţa trebuie şi ea să uite că obiectele sale sunt, finalmente, naturale.

Dorinţa este pentru cineva sau ceva, adică pentru realităţi determinate, diferite de indeterminarea lucrurilor naturale în perpetuă repetiţie şi substituire.

Determinarea şi semnificativitatea acestora se răsfrâng asupra naturii, acum ea devenind de folos, cel mai adesea pentru a conferi mijloacele de expresie ale dorinţei.

Răsfângerea nu este unilaterală. Întâlnirea dorinţei cu natura o face pe ultima de folos, însă, nu mai puţin, dorinţa capătă de la natură abilitatea sporirii şi creşterii, chiar şi în lipsa oricărei justificări.