vineri, 8 aprilie 2011

Sentiment limpede


Când devine un gând limpede? Într-o interpretare, când se prezintă în limbaj ca un enunţ neechivoc. Şi cunoaştem că este neechivoc mai ales prin raportare la contextul celorlalte enunţuri înrudite, fie ca urmare a apartenenţei la acelaşi domeniu, fie din cauza identităţii obiectului vizat. Enunţurile întrudite sunt cele care oferă regulile unei exprimări neechivoce.

Când devine un sentiment limpede? Există tentaţia de a răspunde că, la fel ca în cazul unui enunţ, devine astfel prin exprimarea neechivocă. Tentaţia îndepărtează de la sesizarea deosebirii dintre afectiv şi cognitiv, determinantă pentru înţelegerea a ceea ce este un sentiment.

La fel de inadecvată este şi deosebirea lor categorică, pentru că sentimentul şi gândul nu se vor găsi niciodată în formă pură, ba, mai mult, constituţia lor le plasează pe amândouă într-o zonă a indeterminabilului.

Apropierea sentimentului limpede de claritatea unui enunţ se petrece la nivelul necesităţii prezenţei unui context. Însă, spre deosebire de enunţul care moşteneşte un context de enunţuri înrudite, purtătorul unui sentiment este el însuşi acela care creează un context de sentimente înrudite.

Limpezimea sentimentului unui individ va fi justificată în funcţie de gradul apropierii ori al diferenţei faţă de celelalte sentimente înrudite, dar mai puţin clare.

Mai departe, claritatea oricărui sentiment urmează a fi stabilită în funcţie de capacitatea acestuia de a integra în sine elemente care contribuie la înlăturarea indeterminării proprii naturii sale.

Aceste elemente nu vor fi enunţuri, ci fapte, aşadar, ne vom afla departe de ideea că un sentiment devine limpede prin enunţarea lui.