miercuri, 27 aprilie 2011

Prelungirea existenţei


Prelungirea existenţei nu poate fi concepută ca o extindere a existenţei din prezent. Fiindcă este uşor demonstrabil că existenţa de acum prelungită este totuna cu existenţa de acum ca atare, cu pierderea uşoară a numărătorii de „acum”-uri.

Prelungirea existenţei nu este o idee necesară pentru conceperea veşniciei, ci este presupusă de unele din actele umane şi, de aceea, devine şi necesară. Este vorba despre acele acte ce nu se pot consuma în prezent şi nici în viitor din pricina lipsei unora din condiţiile după care judecăm o faptă ca fiind prezentă.

Nu se poate alcătui o listă exhaustivă a condiţiilor după care judecăm o faptă ca fiind prezentă, de multe ori acestea fiind reperabile contextual.

Totuşi, o condiţie primară pentru ca o faptă să fie judecată drept umană este prezenţa unui autor uman.

Nu numai limbajul, ci experienţa comună de viaţă indică existenţa unor fapte umane al căror autor este slab reprezentat, chiar dacă nu sunt implicate nişte evenimente socotite exterioare.

O cale simplă de a repera asemenea fapte este luarea în seamă a dimensiunilor existenţei umane care au devenit şi devin subiecte ale unor discursuri poetice. Iar poetic ar fi tot ceea ce limbajul sau, posibil, limbajele creează dincolo de limitele descrierii realităţii factuale. Aşa sunt aspiraţiile religioase, iubirea, suferinţa, trăirea estetică etc.

Ştim despre aceste fapte că există, însă existenţa lor trebuie prelungită pentru a deveni obiecte ale cunoaşterii. O posibilitate este cea de a le găsi un autor determinat, de natură supraumană sau divină. O alta este recuperarea şi trecerea în domeniul vizibilelor a rămăşiţelor de realitate implicate cu necesitate de orice faptă de acest gen.

Trecerea lor asumă răspicat despărţirea de limbajul descriptiv şi, de aceea, alunecă spre mitologic. Nu este lesne, dar este posibilă o mitologie bună, când ea urmează traseul prelungirii rămăşiţelor de realitate. Evident, apare o mitologie rea când nu se iau în seamă astfel de rămăşiţe şi se încearcă mai curând să fie creată o realitate paralelă celei a faptelor umane determinate.