vineri, 1 aprilie 2011

notă despre vid

Stoicii spun că … restabilirea lumii nu se va petrece numai o singură dată, ci de multe ori sau, mai degrabă, la infinit şi revenirea aceloraşi lucruri nu va avea sfârşit” (Nemesius din Emesa, Despre natura omului). Restabilire petrecută după distrugerea repetată a lumii prin foc, amândouă, distrugere şi renaştere, posibile prin vidul ce le permite să se extindă. Vid fără existenţă reală şi de negândit, care împreună cu lumea formează universul sau totul (to pan), de asemenea, inexistent şi de negândit. Pasionaţii repetării faptelor sau a momentelor de viaţă ar urma să aibă în comun cu doritorii distrugerii situarea în inexistenţă şi iraţionalitate. Sau, într-un acelaşi individ, nu va mai exista conflictul dintre realizări şi eşecuri, vor fi amândouă nişte nimicuri. Numai că, fiind mai întotdeauna părţi ale lumii, nu ale universului, nu sesizăm repetiţia. Şi, din nou cu valoare egală, înălţimea gândului despre lume şi dincolo de ea sau pierderea înţelegerii lumii prin sentimentul că îţi refuză participarea aşază omul în nimicul care îngăduie ca lumea să se nască mereu şi mereu să se distrugă.